Istoria arhitecturii norvegiene

Timp de mai multe sute de ani, Norvegia a fost condusă din Danemarca, drept pentru care nu a avut o clasă socială bogată şi educată prea numeroasă. Istoria arhitecturală deosebită a Norvegiei reflectă evoluţiile istorice din această ţară puţin populată, situată la limita de nord a Europei.

Cu peste 1 000 de ani în urmă, regatele de mici dimensiuni din care era compusă Norvegia s-au unit şi au format o singură ţară, care a adoptat la scurt timp religia creştină. Aceste evenimente au adus Norvegia în sfera culturală a marii Europe, cu tradiţia sa arhitectonică de construcţii şi sculpturi în piatră. În Trondheim se află cea mai veche catedrală gotică din ţările nordice, Catedrala Nidaros, înălţată pe locul unde a fost îngropat Sfântul Olav. Şi în restul ţării au fost construite numeroase biserici din piatră, de dimensiuni mai reduse, de obicei în stil romanic.

Datorită accesului facil la cheresteaua de foarte bună calitate, în Norvegia s-a dezvoltat o tradiţie a construcţiilor din lemn, care datează de peste o mie de ani. Şi în prezent, multe din cele mai interesante construcţii moderne din Norvegia sunt făcute din lemn, reflectând atracţia puternică pe care materialul respectiv continuă să o exercite asupra arhitecţilor şi constructorilor din această ţară.

În Evul Mediu timpuriu, multe comunităţi din Europa de Nord au înălţat biserici din lemn pe stâlpi înfipţi în pământ. În Norvegia, aceste construcţii au fost perfecţionate până la aspectul actual al excepţionalelor biserici din scânduri de lemn din zilele noastre. Dintre acestea, 28 s-au păstrat în stare bună în Norvegia, în timp ce în restul Europei nu a mai rămas practic nici una în picioare. Aceste construcţii religioase reprezintă cea mai importantă contribuţie a Norvegiei la istoria arhitecturii mondiale. Biserica din scânduri de Lemn de la Urnes a fost inclusă în Patrimoniul Mondial al UNESCO. Tehnica generalizată numită lafting, adică construcţie din grinzi, a progresat foarte mult în Norvegia, şi se întâlnesc diferenţe mari de la o zonă geografică la alta. Fermele norvegiene tradiţionale erau formate din numeroase clădiri din lemn de diferite dimensiuni, fiecare având propriul său rol. Aceste clădiri sunt aşezate împreună, în felurite moduri, în diferite regiuni ale ţării.

Norvegia are ţărmuri lungi, protejate de insule stâncoase şi de faleze. Comunităţile de pescari, care şi-au creat un stil propriu de construcţii din lemn, s-au dezvoltat de-a lungul coastei în toată perioada medievală. Cheiul Bryggen din Bergen, de pildă, este format dintr-un şir de construcţii înguste din lemn aşezate de-a lungul malului. Acest tipar de construcţie a fost creat în vremea negustorilor hanseatici germani, care foloseau locul ca centru pentru activităţile lor locale. În secolul al XVII-lea, regele (danez) a întemeiat mai multe oraşe în Norvegia. Două dintre acestea, Kongsberg şi Røros, au fost create ca o extensie a activităţilor miniere din regiune. În Kongsberg a fost ridicată o biserică ambiţioasă în stil baroc, în timp ce în Røros se găsesc câteva căsuţe joase din lemn fermecătoare. Atât centrul oraşului Røros cât şi Cheiul Bryggen au fost incluse în lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.

Mişcările arhitecturale importante din alte colţuri ale lumii au ajuns de multe ori prea târziu în Norvegia şi au avut o influenţă redusă asupra construcţiilor din această ţară. Unele, totuşi, şi-au lăsat amprenta, ca de pildă asupra reşedinţei baronilor Rosendal, cu vedere la Fiordul Kvinnherad, care este inspirată din stilul baroc, şi asupra conacului din lemn, în stil rococo, aflat la Bergen şi cunoscut sub numele de Damsgård.

Uniunea Norvegiei cu Danemarca a fost anulată în 1814, iar Oslo (care se numea pe vremea aceea Christiania) a devenit capitala ţării. Arhitectul Christian H. Grosch a proiectat cele mai vechi părţi ale Universităţii din Oslo, Bursa din Oslo, fosta Bancă Centrală a Norvegiei şi numeroase alte clădiri din oraş, precum şi aproape 70 de biserici în toată ţara. O dată cu industrializarea de la mijlocul secolului al XIX-lea, populaţia din zonele rurale a migrat în număr mare la oraş, în special în Oslo.

La începutul secolului XX, arhitecţii norvegieni se inspirau din arta populară, în încercarea lor de a crea o arhitectură naţională. În 1904, când oraşul Ålesund a ars din temelii, a fost reconstruit în scurt timp în stilul Art Nouveau (Jugend).

Deşi anii ’30, dominaţi de funcţionalism, au fost o perioadă importantă pentru arhitectura norvegiană, arhitecţii din această ţară au devenit cu adevărat renumiţi pe plan internaţional numai în ultimele decenii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.