Plaja fără sfârșit
Ce îți vine cu adevărat în minte când auzi cuvântul „plajă”? Nisip? Rechini? Valuri? Soare? Probabil. Sau tipe „aproape” dezbrăcate, bikini de baie sexy, surferi în costume mulate și mult bronz.
Istorie
Cu 2 miliarde de ani în urmă furtunile au adunat masele de pământ până când dealuri litorale au fost dispuse să stea de strajă în fața stâncilor lovite de valuri. Astfel, cordoanele de plajă au început să apară.
Elita romană a inventat cuvântul „otium”, un gen de week-end de muncă la mare. În rezervele luxoase de pe plaje, aceștia citeau, scriau și se făceau conversații filosofice.
În perioada modernă turismul estival a apărut ca terapie. Medicii au fost cei care au promovat „băile de soare” și au constituit, treptat, primele stațiuni estivale.
Doctorul Robert Wittie, pionierul băilor terapeutice de pe plajele de la Scarborough (Anglia), a atras mii de pacienți. Dar abia în timpul lui Napoleon al III-lea mondenii au început să-și petreacă verile la mare și abia la începutul secolului XX au apărut primele costume de baie specializate – mari cât un impermeabil.
În tot acest timp, costumul de baie a avut o evoluție spectaculoasă, de la complet nud, cu 300 de ani în urmă (când îmbăierea se făcea doar în bazine închise și acoperite, segregate pe sexe și categorie socială) la robe de plajă din ce în ce mai subțiri, mai scurte și care acoperă mai puțin din corp. Revoluția absolută a costumului de baie a apărut în anii 1950, prin apariția bikini.
Turismul litoral a început să fie un fenomen de masă abia în anii 1930, dar într-un număr redus de state. În foarte multe societăți, doar protipendada lua parte la acest gen de turism. De aceea, primele stațiuni estivale din Franța și multe dintre cele italiene sau grecești, au fost de la bun început stațiuni de lux. Mersul la plajă era mai important pentru englezi, germani și americani și a fost una din componentele esențiale în apariția turismului internațional.