Statiunea Lacu Sarat (date generale si indicatii terapeutice)

Fundul lacului est acoperit de un namol terapeutic cu grad foarte ridicat de mineralizare, considerat unul din cele mai valoroase namoluri sapropelice din Romania Factorii naturali de cura sunt: apa minerala din lac clorurosodica, sulfatata, magneziana concentrata; namolul sapropelic din lac; bioclimatul excitant de stepa. Statiunea Lacu Sarat este o adevarata oaza de verdeata cu efecte benefice asupra corpului uman.

Lacu Sarat, statiune deschisa tot timpul anului, este situate in S-V-ul orasului Braila, pe raza comunei Chiscani, in N-E campiei Romane. In aceasta zona, relieful specific zonei de campie si clima continentala de stepa, cu diferente de temperature mari in timpul anului, dar cu o medie comoda de 230C, au favorizat crearea in aceasta regiune a unor importante rezerve de namol cu calitati terapeutice.

Lacu Sarat este de fapt format din doua lacuri, despartite de o sosea si de o linie ferata, lacuri ce comunica intre ele printr-un canal subteran special amenajat. Primele stabilimente pentru bai calde au fost construite aici inca din 1875. Cercetarile ulterioare, analizele chimice ale apei lacului au demonstrat puternica concentratie de saruri minerale din Lacu Sarat si faptul ca namolul de aici dispune de o eficienta terapeutica analoga lacurilor din Suedia, Italia sau Austria.

Indicatii terapeutice

  • Afectiuni reumatismale articulare degenerative (artroze ale membrelor, tulburari de sciatica ale coloanei vertebrale si ale membrelor inferioare, preartroze la hiperponderali si obezi)
  • Afectiuni reumatismale articulare inflamatorii (poliartrita reumatoida, spondilita)
  • Afectiuni reumatismale abarticulare
  • Afectiuni posttraumatice
  • Afectiuni neurologice periferice (pareze usoare si paralizii periferice ale membrelor, sciatica, nevrite, poliradiculonevrite, sechele dupa poliomielita, atrofiile muschiulare si mielita cronica)
  • Afectiuni ginecologice (insuficienta ovariana, metrite, vaginite, cervicite cronice).

Proceduri medicale

Tipuri de proceduri: Laser, bai galvanice, kinetoterapie individuala si în grup, bai de sare la cada, bai de namol, împachetari generale cu namol, cataplasme cu namol, dus subacval, bai de lumina, bai galvanice, diadinamice, ultrasunete, ultrascurte, magneto-diaflux, infrarosii, solux, ultraviolete, acupunctura, iono-galvanizari, aerosoli, masaj, gimnastica medicala, bazin kinetoterapie.

Istoria

Istoria acestui loc ne trimite mult inapoi in timp. Se spune ca proprietatile terapeutice uimitoare ale apei si namolului de aici au fost descoperite de Vlad Tepes pe la 1400. Aici, la Lacu Sarat, se vindecau ostasii si caii raniti in lupte. Din trecutul glorios rasarit din negura istoriei insa, in 1990, din Lacu Sarat nu mai ramasese decat un loc paraginit si dat uitarii. Si atunci, directorul unui complex turistic, a avut o idée care a scos Lacu Sarat din propriul namol. Printr-un artificiu etnic, tragand conducte peste conducte si folosind o panta naturala cu o diferenta de nivel de un metru, a reusit sa aduca, gravitational, apa si namolul din lac direct in baza complexului turistic. Iar rezultatul a fost ca Lacu Sarat a redevenit un punct de referinta pe traseul turismului de refacere si tratament iar financiar, a renascut pur si simplu.

Turism in statiunea Lacu Sarat

Astazi statiunea ofera facilitate pentru bai calde in ape minerale in cazi, aplicari de namol cald si rece, urmate de bai in apele lacului, instalatii electro si hidroterapeutice, gimnastica, piscine pentru kinetoterapie. In toate aceste procedee de tratament se folosesc toti compusii chimici aflati in namolurile Lacului Sarat: sulf, clor, sodium, brom, magneziu, folositi in tratamentul bolilor reumatismale, degenerative si inflamatorii, bolilor dermatologice, ginecologice si ale sistemului nervos. Complexul balnear Lacu Sarat ofera 250 de locuri de cazare iar statiunea este legata prin linii de tramvai si autobuz de municipiul Braila. Tot din aceasta statiune se poate pleca in excursii organizate cu vaporul pe Dunare, catre Delta Dunarii si Marea Neagra.

Acces si contact

Caile de acces sunt: feroviare-garile Lacul Sarat sau Braila pe linia Bucuresti-Faurei-Galati, rutiere-DN 2 de la Buzau sau de la Galati, DN 21 de la Slobozia, DN 22 de la Rm. Sarat. O linie de tramvai face legatura între Lacul Sarat si Braila.

Informatii despre societate : S.C. TRAIAN S.A. BRAILA, Braila, Calea Calarasilor, Bloc 2 bis
Tel: 039.692363, 039. 692192; Fax: 039.692300
E-mail : traian@braila.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.