Este un oraş predominant balneoclimateric şi turistic de interes naţional. Staţiunea este aşezată la o altitudine de peste 360 m, la adăpostul unor dealuri împădurite de fag şi stejar într-un climat puternic ionizat. Băile Govora este singura staţiune din România unde raportul dintre aeroionii pozitivi şi cei negativi este egal cu 1. Apele minerale clorosodice, iodate, bromurate, sulfuroase, slab concentrate, ca şi nămolul mineral sunt indicate în tratamentul aparatului locomotor, respirator, ORL, sistemului nervos periferic. |
Înfiinţată în anul 1886, staţiunea Băile Govora este considerată una dintre cele mai bogate staţiuni în ape iodurate şi bromurate din lume, a doua din Europa. Este unica staţiune din ţară în care se află ape minerale cu o compoziţie chimică diferenţiată ca : ape sărate iodurate, bromurate, sulfuroase foarte concentrate, izvoare crenoterapie cu ape hipotone, sulfuroase, bicarbonate, sodice, calcice şi magneziene. Apele izvoarelor de cură internă slab mineralizate sunt caracterizate printr-o concentraţie mică de hidrogen sulfurat şi clor, dar bogate în bicarbonaţi. Staţiunea dispune de instalaţii pentru băi calde cu ape sulfuroase şi iodate, instalaţii pentru împachetări cu nămol, băi cu acid carbonic, ultra-sono-aerosoli, săli de cultură fizică medicală, instalaţii pentru fizioterapie şi biuvete pentru cură internă. Turismul balnear din această staţiune se realizează cu ajutorul structurilor de primire turistice construite în ultimii 30 de ani şi anume: |